A mai trecut

un timp. M-am gandit intr-o doara ca mi-e dor sa scriu, dar deloc nu-mi fac timp. Sau chef, sincer 🙂

E AUUUUGUST. La naiba, iar trece vara. Imi vine sa tip ca n-am facut nimic vara asta, dar nu e chiar asa, mi-am facut putina curatenie in viata, ceea ce e important. Ah, si m-am pregatit de viitor. Probabil ca mi-l voi face in Iasi. Chiar de e tot in Romania.

Anunțuri

Mi-am promis

ca-mi voi schimba viata, odata cu luarea permisului. Dar azi sunt intr-o indispozitie nefireasca…

Un gand am, pentru un inginer: sper ca sufletul sa-ti umble hai-hui…

Azi

e ziua in care mi-am luat permisul de conducere. I-am promis lui P, am reusit 🙂

De acum, mai raman doar 1000 de probleme de rezolvat.

8 Martie 2017

E zi de stat acasa, cu singurul barbat care nu m-a inselat (pana acum!), Pisoi. Imi toarce lucruri frumoase, in brate, ma relaxeaza si binedispune. Azi sunt fericita ca sunt bine, ca suntem bine, sper, ca vom fi bine!

Ceea ce doresc si femeilor ce ma citesc. Plus, sa fie mereu apreciate. Am realizat ca mie, una, asta mi-a lipsit mereu! Ce sa-i faci, cu varsta, ne dorim lucruri cat mai domestice 🙂

2016

Bye, bye! C’est fini. Ca fiecare an, fu greu, plin de provocari, unele regrete si putine bucurii. Dar, gata e!

Iar 2017 e minunat! Stiu eu, simt! Am planuri mari, am inceput in forta, mai beau si 2 cafele si poate va spun mai multe 😛

Toate bune si voua in acest an magic, 2017!

 

2017-logo

 

Promisiuni

le sunt in van. De ce promite lumea? Cand stie ca totul e trecator, de la timp, bani, planuri, pana la sentimente?

Spuneam ca e bine sa cred in oameni si promisiunile lor, sa nu fiu paranoica si cel putin luata, daca mi s-au intamplat lucruri urate, multe si „nemarunte”, poate ca de data asta va fi altfel si soarele va fi pe bucata mea de strada. Bai, ori is eu cu o mare problema ori is prea buna pentru lumea de azi. Pe bune, ca nu-s nebuna! 😀 dar nu-mi trebuie mult sa fiu…

N-am mai vazut (demult) atata rautate si venin laolalta, nu am banuit ca exista om care sa vorbeasca atat de urat unei femei, fie ea si… EU :D…, n-am banuit ca, intr-adevar, este altfel de data asta, dar atat de urat…

N-am crezut in relatii la distanta, sunt mai blonduta, dar putin vopsita.. totusi, am indraznit sa incep vreo doua, cu o distanta de aproximativ 130 de km si multi ani lumina. Cu Petru, desi foooooarte grea, am inteles-o: omu’ vrea bani, domle, casa, masina si iar bani, eu de unde sa-i dau toate astea?! Dar cu „dulceata” urmatoare, nu pot intelege… NU POT! A fost calm, tacut si zambitor. Prea tacut, dar calm si zambitor :)… Aduceti-mi aminte sa nu mai cred in FECIOARE!… Nu exista! Si brusc, de parca eu n-am fost acolo, pleaca tot zambitor, dupa un week-end minunat (credeam eu) la mine, spre casa, si dus a fost, cu niste scuze de doi lei „mi-a mancat catelul tema” si „tata are niste probleme de sanatate”. Sincer, nu stiu ce-am putut face atat de nasol incat nici o explicatie umana sa primesc, indraznesc sa spun ca ma cunosc, ma stiu pasionala, dar cu capul pe umeri, paradoxal, ca sunt o scumpica daca nu ma calci pe nervi. Iar dupa Petru, i-am cam pus la joc si rezista…

Mai adaug ca, daca sunteti un Toma necredincios sau pur si simplu nu par eu o scumpica, va provoc la duel (cu alte cuvinte, sa ma cunoasteti); facebook-ul meu (pentru inceput, ma gasiti aici) e (pe bune) CEALALTA ANNA BELLE, si sunt o cealalta pentru ca am obosit rau de tot sa fiu calcata in picioare. Si sa fac bradul singura 😛

p.s. El este magarul ultim care m-a facut sa regret timpul pierdut..

14641893_1467521706597700_5035984268418113645_n

 

Explicatii

de toamna, pline de.. astenie.

Odata cu venirea lui septembrie, mirosul de struguri a adus urme de nostalgie si probabil inevitabil, toamna in suflet. Parca toti vor schimbari, realizeaza abia acum ca a trecut perioada concediilor si e cazul sa faca ceva, ce nu au apucat din ianuarie, lumea-mi pare frustrata chiar.. dar cel mai greu este sa simt regretul timpului trecut de care n-au profitat la timpul potrivit. Roiesc ca furnicile in jurul meu, recuperand, triste, inainte de frig. Sincer, lumea a uitat ca momentele netraite la timp s-au pierdut deja.

Nu am scris nimic in vara asta. Am vrut, dar nu mai stiu sa scriu… imi traiesc clipele mai intens ca in liceu, aproape disperata, de parca m-as pregati pentru un tranning motivational, necesar si ferm. Privesc inainte, bantuita de trecut.

Sper sa ies curand din cercul in care ma invart de 3-4 ani, asteptand ca lucrurile sa se aseze in timp, si pentru mine. Pana si eu am crezut ca timpul e mai capabil ca mine asa ca am stat cuminte de anul trecut, am renuntat la nopti de petrecere si pupaturi cu oameni trecatori, am dat sanse nemaiintalnite unui Petru ce-l voiam asezat la casa noastra cu pisici si lucruri noi facute in bucataria noastra. Nu ma gandisem niciodata ca as putea avea un sot bucatar, si acum gandul ma face sa… imi fie pofta!

Dar banii schimba oamenii. Si nu ajung.

Inelul de logodna nu-l mai port demult.

Asa ca bucataria e tot goala, in asteptarea unui inginer care se pricepe la inlocuit priza (el asa zice, inca nu l-am pus la treaba), pentru ca mainile barbatului dorit trebuie sa-mi ofere siguranta si protectie… iar priza chiar trebuie inlocuita 🙂

Oamenii trec prin viata mea promitand sa ramana. Cu toate astea, nici unul nu a dat valoare faptelor, ci doar unor vorbe. Si m-am cam saturat…asa… va fi oare de data asta altfel?!… pana la adanci batraneti?

Primavara

incepe cu astenie. (De care nu mai scap din toamna :)…)

Mi-a fost foarte greu sa scriu, in ultimele luni. Am incercat sa ma concentrez pe diverse activitati care sa ma tina vie, sa visez mai mult si sa scriu cat mai putin. De altfel, m-am saturat sa tot scriu despre mine, nu sunt un subiect atractiv cu atat mai putin de cand am (avut) o relatie defectuoasa de la (cam) inceput si care m-a schimbat mult prea mult, intr-o persoana linistita si retrasa. Jesus, si cum eram anul trecut pe vremea asta, cum nu-mi pasa de nimic si aveam o energie de nedescris pe care o mai consumam ocazional prin dans, prin iesiri cu gasca, prin strainatate, etc. Am devenit satula de drumuri (nu este din oras) si obosita foarte. Mi-am concentrat foarte mult atentia pe omul care m-a cerut in casatorie la scurt timp dupa ce ne-am cunoscut si cu care m-am si logodit, cel care a reusit sa-mi distraga atentia de la trecutul dureros ce nu-mi dadea pace. A reusit, o perioada, sa ma faca fericita. Apoi a demonstrat ca este doar un om, ca-i este aproape imposibil sa ma tina aproape de el chiar de nu i-am cerut decat sa ma iubeasca cum a facut-o intr-o perioada, oferindu-i la randul meu… tot: pe mine toata, familia mea, casa mea, banii mei, etc.

Stiu, nimeni si nimic nu poate fi perfect, dar nici eu nu caut perfectiune, ci liniste.. si dragoste.

Au fost momente crude precum alegerea lui Eugen, comparabile in scara durerii, in care m-am intrebat daca intr-adevar merita sa accept aceasta relatie trista in care m-am implicat prea mult si prea repede, si am realizat ca, desi vreau sa fug de ea cateodata, fizic, nu sunt in stare.. Ma dovedesc a fi sexul slab in loc sa demonstrez ca pot face orice daca m-am ridicat dupa pierderea lui Eugen… a fost groaznic atunci! Si atat mi-am dorit sa nu repet aceasta greseala incat n-am observat ca lectia nu mi-am invatat-o bine… Am deschis ochii prea tarziu, da… uneori e prea tarziu! … ca iubesc un om care a incetat sa ma iubeasca si ca a pronuntat cuvinte mari „pentru totdeauna” care mi-au dat putere la momentul lor si in prezent, suferinta.

In viitoarea mea viata, sper sa fiu barbat. Sa va pot intelege gesturile si mai ales… alegerile pe care le faceti cand e vorba de femeile care va iubesc.